RO

Leonidas

Leonidas (în greacă Λεωνίδας) a fost rege în Sparta între 489 (488) și 480 î.Hr. Faima lui provine din bătălia de la Termopile (480 î.Hr.) în care a condus 300 de spartani și 7000 de alți greci într-una din cele mai memorabile rezistențe din istoria antică împotriva unei armate persane de 180 000 de oameni [3] condusă de Xerxes I.

Leonidas I
Rege al Spartei

Statuie din marmură a unui hoplit (posibil regele Leonidas), Muzeul Arheologic din Sparta, Grecia
Date personale
Născut cca. 540 î.Hr.
Sparta, Grecia
Decedat 480 î.Hr. (la vârsta de ~60 de ani)
Termopile
Înmormântat Sparta
Cauza decesului mort în luptă[*] (ucis în luptă)
Părinți Anaxadrid al II-lea
Frați și surori Cleomene[1]
Cleombrotus[*][[Cleombrotus (Regent of Sparta)|]]
Dorieus[*][[Dorieus (Agiad Spartan prince (died c. 510 BC))|]]
Căsătorit cu Gorgo
Copii Pleistarchus[*][[Pleistarchus (king of Sparta, son of Leonidas and Gorgo)|]][1][2]
Cetățenie Sparta
Religie religia în Grecia Antică[*]
Ocupație conducător[*]
Apartenență nobiliară
Titluri rege[*]
Familie nobiliară Agiad
Domnie
Domnie 489480 î.Hr.
Predecesor Cleomene
Succesor Plistarh
Modifică date / text 

. . . Leonidas . . .

Pe timpul domniei lui Darius I, Imperiul Persan ajunsese la apogeul puterii și întinderii sale. Stăpânea de la Indus, pâna în răsărit, la Marea Egee, în apus. Prin supunerea Traciei, înainte de anul 500 î.Hr., “regele regilor” își netezise drumul spre Grecia continentală și pregătise armate, ce întunecau orizontul, pentru invadarea ei finală. Numai victoria strălucită a atenienilor, comandați de Miltiades, la Marathon, în anul 490 î.Hr., a amânat revărsarea asiaticilor peste trupul întregii Grecii.

La numai câțiva ani de la urcarea lui Leonidas (491-480 î.Hr.) pe tronul Spartei orizonturile s-au întunecat iarăși de valurile armatelor persane. Noile pregătiri de invazie ale lui Xerxes I, urmașul lui Darius I, au întrecut orice închipuire, stârnind o panică paralizantă în toată lumea greacă.

Cu toate că Sparta era ostilă democrației din Atena, statul grec cu cea mai mare putere militară, s-a văzut nevoită să realizeze o înțelegere cu aceasta. Conducerea lacedemoniană a calculat că o eventuală înfrângere a Atenei într-un nou război cu perșii, cel de al doilea război medic, ar urma să afecteze, chiar vital, existența Spartei.

Excelent pregătiți pentru lupta terestră și cu posibilități de a rezista pe o linie de apărare pe Istmul Corint, spartanii și-au dat seama că nu ar putea împiedica flota persană să opereze oricând o debarcare în Pelopones, în spatele liniei lor de apărare. În plus, apariția perșilor în Lacedemonia putea da aripi unei răscoale a hiloților, supușii atât de sălbatic exploatați și de ostili stăpânilor spartani. Invazia inamică și răscoala supușilor ar fi spulberat întregul sistem politic spartan, învechit și sălbatic. Numai puternica flotă ateniană era în stare să apere Sparta dinspre mare, lăsând-o să manevreze liber pe uscat.

Deși ajutorul Atenei era indispensabil, Sparta dorea să nu mai piardă din mână onoarea de a conduce ostilitățile cu invadatorii, așa cum o făcuse, cu zece ani înainte, în primul război medic. Regele Leonidas, eforii și consiliul bătrânilor din Sparta, Gerousia, au conceput și organizat o mare coaliție a tuturor grecilor, un fel de confederație militară panelenică, în care trebuia să se afirme prestigiul războinic al spartanilor.

Guvernul spartan și-a văzut visul împlinit, a primit comanda dorită, dar, pe parcursul războiului, din cauza unor evenimente neprevăzute, născute din evoluțiile de pe câmpurile de luptă, sau determinate de abilitatea strategilor atenieni, marea confruntare cu perșii nu a urmat previziunile inițiale. Dispunând de superioritate în dotarea cu tehnică de luptă navală, atenienii au condus bătăliile navale de la capul Artemision (Insula Eubeea) și de la Salamina, afirmându-se ca putere de prim rang chiar în bătălia combinată, terestră și navală, de la capul Mycale (Insula Samos, 479 î.Hr.).

În toamna anului 481 î.Hr., premergător începerii războiului, la templul lui Poseidon, de pe Istmul Corint, s-au întrunit pentru prima dată delegații din aproape toate polisurile grecești. Întâlnirea s-a transformat într-un mare succes diplomatic al spartanilor. Adunarea a aordat Spartei comanda supremă, terestră și navală, a forțelor panelenice, forțe reunite în acele condiții de necesitate. În fruntea forțelor grecești urmau a se afla cei doi regi ai Spartei, Leonidas și Euribiades.

Un al doilea consiliu militar al coaliției elene s-a reîntrunit în primăvara anului următor, 480 î.Hr.. Atunci s-a dezbătut planul general de luptă. Conform propunerii atenianului Temistocle, s-a hotărât ca operațiunile decisive să se desfășoare pe mare, începând de la capul Artemision, din nordul insulei Eubeea. Pentru a apăra spatele flotei, respetiv porturile ei de retragere și realimentare, oștirea ligii panelene trebuia să împiedice pătrunderea pe uscat a forțelor persane, forțe ce se prelingeau dinspre nord, dinspre Macedonia și Tesalia. Trebuia stabilită o poziție de rezistență pe uscat, un aliniament unde să poată fi oprită mulțimea asiatică.

Prima alegere a vizat ocuparea trecătorii Tempe, dar aceasta presupunea două riscuri. În primul rând, la nord de ea, câteva trecători traversau munții spre apus, spre Tesalia, trecători prin care perșii s-ar fi putut strecura în spatele liniei grecilor. În al doilea rând, tesalienii erau suspectați de o înțelegere cu regele persan. Ambele riscuri, chiar luate separat, ar fi putut conduce la același pericol militar, respectiv la învăluirea armatelor ligii grecești.

Pentru a evita orice situație defavorabilă, s-a hotărât în final ca Tesalia să fie lăsată în afara liniilor de apărare grecești și să se organizeze rezistența în trecătoarea Termopile, poziția cea mai favorabilă, singura de unde se putea controla pătrunderea din Tesalia spre Grecia centrală. Acolo muntele Eta cobora direct în mare, fiind separat de apele înspumate numai printr-o cale îngustă de zece metri, care numai pe alocuri se lărgea până la cincizeci de metri. Defileul Termopile se afla mai la sud de trecătoarea Tempe, prima variantă propusă și își datora numele unor izvoare termale aflate în apropiere. Nu mai exista o altă cale accesibilă pentru armata persană spre Atica, spre Pelopones, sau spre Sparta. De altfel, pe parcursul istoriei, trecătoarea Termopile a primit și numele simbolic de cheia Greciei.

Regele Leonidas, căruia i se încredințase comanda tuturor trupelor grecești și apărarea trecătorii, a preluat, în mod direct, comanda forțelor de apărare a trecătorii la sfârșitul lunii iulie 480 î.Hr., cu foarte puțin înainte ca orizonturile de la nord să se întunece de puzderia armatei asiatice.

Nu putea fi mulțumit de forțele armate atribuite. Din armata de elită spartană nu primise decât 300 de hopliți (infanterie grea). Acestora li se adăugaseră detașamente ale altor polisuri, care nu depășeau 5000 de oameni. Erau trupe pestrițe, ușor înarmate, mai slab instruite, pe care se putea baza în mai mică măsură.

. . . Leonidas . . .

This article is issued from web site Wikipedia. The original article may be a bit shortened or modified. Some links may have been modified. The text is licensed under “Creative Commons – Attribution – Sharealike” [1] and some of the text can also be licensed under the terms of the “GNU Free Documentation License” [2]. Additional terms may apply for the media files. By using this site, you agree to our Legal pages . Web links: [1] [2]

. . . Leonidas . . .

Back To Top